‹ Ìnnici dû situ · Pàggina dû museu · repertu ristauratu
Spartìllu:FacebookXWhatsAppTelegramEmail
Spicializzazioni, strata maestra dâ ignuranza (Caro Maurizio Costanzo Show... lettera n.48)
lettera n.48
Italiano Latina Zeneise Napulitano Venesian Romanesco Sicilianu Bulgnais Sardu Milanes

Parra d’a saggiu a n’ignoranti e iddu dirà ca hai pocu sennu.

EURIPIDE
















SPICIALIZZAZIONI, STRATA MAESTRA DÂ IGNURANZA

Caro Maurizio Costanzo Show,

semu ntâ èpuca dî spicializzazioni. Ô di supra di qualsiasi cultu, riligiusu o paganu, regna suvranu lu cultu dî culti, lu cultu dâ spicializzazioni.
La spicializzazioni è indispensabbili ’n ’na sociità autamenti cumplessa comu chidda attuali, ’na sociità industriali ’n sempri cchiù ràpida tecnologicizzazioni. Ci su’ sempri cchiù funzioni di incarnari, pi fari funziunari la sempri cchiù cumplessa màchina dâ sociità umana, e ogni funzioni gènira prima o po’ una o cchiù sub-funzioni ca a la sò vota si ripruducirannu ’n ’na ramificazioni senza fini, almenu dû nostru attuali puntu di vista. Occòrrinu spicialisti sempri cchiù cumpitenti a sapiri fari ’na sempri minor parti dû ’nsemi dî cosi di fari.
Sta cursa â spicializzazioni sta cangiannu l’umanità assai cchiù di quantu àutri eventi la àbbianu cangiata ntê sèculi ca fýru.
Tutti li istituzioni scolastichi persèguinu la pruduzioni di individui spicializzati ’n quarchi cosa, lu ca implica ca iddi avirannu nicissariamenti a ignurari tuttu lu restu. La regina dî mercanzii ca l’università ’nsigna, ntâ nostra sociità, è la illusioni di ’nsignari quarchi cosa di significativu. ’N realtà ’nsigna sulamenti quarchi cosa di útili, quannu va beni. Mai o quasi quarchi cosa di realmenti significativu ’n nu sensu cchiù ampiu.
Lu sapiri umanu crisci defatti cu crescenti crescita, si mi cunsentìti nu bisticciu verbali, a ’na vilucità supiriuri a chidda ca sarrìa nicissaria ô farraginusu sistema universitariu pi s’adeguari ê novi pruprità ca stu sapiri assumi. Ntê università ’nsègnanu docenti ca studiàru vari dicenni fa chiddu ca ancora ora ’nsègnanu, e la esplosiva crescita dî umani nozioni ca contraddistingui st’èpuca dâ avvintura umana rendi prestu fatalmenti obsoleti quannu nun paleolitichi li cridenzi culturali di cu’, troppu uccupatu a ’nsignari ’n cattedra, s’è scurdatu di cuntinuari a ’mparari chiddu di novu ca è statu edificatu supra lu vecchiu.
Li università su’ accussì cchiù ca àutru atroci palestri di cunfurmismu, siti ntô passatu rimotu dû megghiu mumentu culturali attuali, li quali sfòrnanu pû cchiù idioti pruggrammati a eseguiri ’na nica classi di funzioni cumplessi, cunvinti di s’aviri fattu ’na cultura, e accussì paradossalmenti cchiù ignuranti dû ignoranti ca almenu la propria ignuranza nun ignora. Comu dissi Graciàn Y Morales, ntô sò cèlebbri best seller "El Criticòn" quattru sèculi fa: "Lu primu passu versu la ignuranza è prisumiri di sapiri, e assai sapirìanu si nun pinsassiru di sapiri." E si nun v’abbasta Graciàn Y Morales, ca dittu tra nuiautri nun aju la mìnima idea di cu’ sia, ci minu dintra Goethe, a certi di nuiautri cchiù familiari, lu quali ’mmeci dissi (tra l’àutru): "Nenti è cchiù terribbili di ’na ignuranza attiva." Secunnu M. de Montaigne, ’mmeci, "La ignuranza ca si canusci, si giudica e si cundanna nun è ’na ’ntera ignuranza: pirchì lu sia, ci voli ca ignora sé stissa.", e Gigi Picetti asserìsci ca "Cchiù crisci la canuscenza cullittiva cchiù si riduci chidda individuali.", mentri Socrate, cchiù criptatamenti sustinia:

""
supra la quali cosa nun sugnu cumplitamenti d’accordu, cchiù ca àutru pirchì nuddu m’ha spiegatu lu truccu di comu si fa a lu lèggiri.
Li università custruìscinu li accussì ditti eruditi, li parti custituenti la Granni Màchina Dû Sapiri Umanu. Sti parti su’ pruggittati pi addivintari ingranaggi microscòpici dâ Granni Màchina, e tali addivèntanu. La Granni Màchina è cecata, puru ntâ sò crescenti Moli & Cumplissità. ’N nudda dî università dâ Granni Màchina veni pirsiguitu lu sapiri pû sapiri, pi custruiri accussì ingranaggi (eruditi) ca esplòrinu e capiscianu lu significatu dû ’nsemi dî ingranaggi. Facitimi l’esempiu di ’na università ca custituisca ’na eccezzioni, e ju vi dimustrirò ca siti ’n erruri, pirchì è propriu ntâ impustazioni statica ’mmeci ca dinàmica, burocratica, fundamintalmenti cunservatrici di qualsiasi istituzioni universitaria ca li fruntieri dâ vera istruzioni hannu lu sò lìmiti e lu prugressu mintali s’arresta o comunqui rallenta.
Si quarchidunu ’mpara a pinsari, a scola o ntâ università, nun è ’n virtù ma a dispiettu dî ’nsignamenti ca ricivi. Fora furmidabbili eccezzioni, ogni prufissuri nun ’nsigna a pinsari ’n sé, ma a pinsari comu a sé.
Sta cunsuetudini, di parti di cu’ ’nsigna, di perpetuari li propri lìmiti, flagella unni sia ogni categurìa scolastica. Ntê patetichi accademii di arti nun è l’arti a essiri ’nsignata, ma lu scimmiottamentu dî prifirenzi stilistichi di cu’ ’nsigna. Farsesca è la omogeneità dî prudutti pittòrici dî allievi di ’na accademica, "casualmenti" ’n sintunìa cî gusti di prufissuri ca cassannu cu’ diverga dî stereòtipi a iddi cari accídinu automàticamenti ogni putinziali autènticu artista.
Ntê tristi scoli di ricitazioni di teatri stàbbili o instàbbili, li aspiranti atturi vèninu omogeneizzati fina a divintari tutti grotteschi fotocopii di nu stissu stereòtipu. Li puvireddi e li puvireddi, spugghiati di ogni individualità, rivistuti sulamenti cû certificatu di atturi e di attrici, su’ custritti pû restu dâ sò vita a parrari la lingua italiana cu ’na dizioni assurda, fora dû usu cumuni di qualsiasi italianu nurmali e anurmali, ca rendi farsu e insuppurtabbili ogni sò gestu e parola, supra lu parcu teatrali e supra la scena dâ vita. L’atturi, ovveru chiddu vutatusi a trascènniri la propria singulari pirsunalità pi ni acquisiri ’na multitúdini, perdi ’mmeci puru la propria. ’Na sò frasi sulamenti, e cu’ sia capisci sùbbitu ca iddu è n’atturi, cioè quarchidunu ca pi vuliri fari finta di essiri cu’ nun è finisci ’mmeci pi sumigghiari sulamenti chiddu ca è, e cioè n’atturi. Chiddu ca vosi addivintari atturi pi sumigghiari puru àutri oltri a sé, finì pi nun sumigghiari cchiù nuddu, mancu sé stissu, sumigghiannu ’mmeci sempri e sulamenti ’n ogni sò gestu n’atturi e nenti di cchiù.
Si tra li miliuni di scoli ca ntô munnu esistinu, una sulamenti ’nsignassi a capiri e sviluppari arti e música, a sviluppari talenti di atturi e di buffuni, a esplurari li misteri dî implicazioni filusòfichi posti dâ fisica quantistica, a spugghiari la ricerca pâ comprinsioni dû ànimu umanu dî precuncetti ca unni sia si prufessanu, a s’immergiri ntê teurìi dâ Relatività, dâ Informazioni, dû Caos, a fagucitari ogni littiratura ca daveru valga la pena cunsidirari, e a fari tutti sti e àutri validi cosi ô stissu tempu, prucidennu quannu è lu casu pi sìtisi estremi, trascurannu inútili dettagghi di cui c’è unni sia troppa abbunnanza, a sviluppari accussì la visioni cchiù onnicomprensiva possibbili dî maravigghi dû munnu ca la Granni Màchina Dû Sapiri Umanu già cunteni... embè, si ci fussi puru sulamenti ’na sula scola ô munnu ca si prupunissi o addirittura s’adupirassi a fari chistu, sarrìa già quarchi cosa. Ma nun c’è. Ci sarà.

Roberto Quaglia





Lassa nu Cummentu.

Leggi li cummenti di l’àutri.

Mi piaci! Mi piaci! Mi piaci!

Ìnnici dî lèttiri.

Cupirtina.

Ma chi è Roberto Quaglia?





L’òpira "Caro Maurizio Costanzo Show...", sana sana o ’n parti, pò essiri liggiuta, scarcata supra ô computer, stampata e cupiata senza lìmiti, sulu pi usu pirsunali. Tutti li testi e li illustrazioni su’ pruprità di Roberto Quaglia e nun pònnu essiri adupirati sani sani o ’n parti senza autorizzazioni. Lu prugettu gràficu e li cumpunenti gràfichi di sti pàggini su’ pruprità riservata di Roberto Quaglia. L’òpira "Caro Maurizio Costanzo Show...", sana sana o ’n parti, nun pò essiri missa ’n vènnita a nuddu tìtulu senza privia autorizzazioni.
© 1994-2000 Roberto Quaglia.




















Spartìllu:FacebookXWhatsAppTelegramEmail