


 |
LA MORTI NUN È CHIDDU CA PINSAMU CA SIA
Caro Maurizio Costanzo Show,
c’è tutta ’na categuria di pirsuni, ca teni dintra tutta l’umanità, ca nun capisci assulutamenti chi cosa LA MORTI sia, suprattuttu si si cunvinci di l’aviri capitu. ’N sta categuria naturalmenti ci trasu puru ju, comu si sarà ben pututu capiri liggennu la mia lettera di aieri. La prova dâ ’ncumprinsioni di chiddu ca la morti sia ni veni data dî pirsuni stissi ca nun lu capìscinu, appena ci si dumanna. La risposta sarà sempri ’na metàfura, mai mancu luntanamenti la cosa ’n sé. Li cchiù campagnoli rispunnirannu ca la morti è si ritruvari ’n nu giardinu ciuritu tuttu chinu di ruscelli e nu saccu di frutta, e puru angiuliddi ca svulàzzanu, nu vecchiu barbutu Diu sornioni ca ogni tantu s’affaccia surridenti dû sò prifiritu squarciu tra li nuvuli e nun ni scurdamu la scritta EDEN supra lu purtuni di trasuta. A cu’ sia è accussì campagnolu di si raffigurari lu sò doppumorti accussì nun havi sensu rispònniri ’n nuddu modu. Tutti li àutri capìscinu facilmenti ca si tratta di ’na metàfura assai sèmplici. A chisti piaci o piacissi a stari ’n giardinu a si godiri chiddu ca ci si godi stannu ’n giardinu, e allura chi c’è di megghiu ca si cunvinciri ca lu farannu pi tutta l’eternità?
’N realtà, ognunu ca cridi â esistenza dû paradisu s’è cunvintu ca lu paradisu àbbia a essiri comu iddu (o idda) ha dicisu ca lu paradisu àbbia a essiri. Ognunu è defatti, sutta sutta, lu Diu dû sò paradisu. Chi paradisu sarrìa, si nun fussi propriu comu nuiautri lu vulissimu? Pirchì ognunu di chiddi ca cridi ntâ esistenza dû paradisu havi ’na visioni tutta sò di comu lu paradisu sarà, è evidenti ca almenu tutti fora unu si sbàgghianu (oppuru c’è nu paradisu supra misura pi ognunu? Ma si è accussì, ogni paradisu ospitirà sulu ’na pirsuna sula, oltri naturalmenti Diu ca è ubìcuu. Nun sarà nuiusu, â longa?), o fòrsi - cchiù ragiunevulmenti - si sbàgghianu addirittura tutti.
Lassannu li clàssici paradisu, ’nfernu e purgatoriu, di cui già fin troppu si parra, esistinu innumirèvuli àutri modi di si raffigurari la vita doppu la morti, oppuru, cchiù semplicimenti, la morti.
La morti po’ vìniri vista comu nu "passaggiu" versu ’na nova cundizioni, comu ’na "libbirazioni" di quarchi cosa, comu ’na "cumunioni" cu quarchi cos’àutru. Beni, si ci pinsati cunviniràiti senz’àutru ca si tratta di metàfuri e nenti di cchiù. Avennu espirienza di "passari" ’n vita di ’na cundizioni a l’àutra, estinnemu sta espirienza ô fenòminu di muriri, e discrivennulu comu nu "passaggiu" ni illudemu di nni sapiri accussì cchiù di prima. Ben sapennu quali sollievu ni runa la "libbirazioni" di quarchi cosa ca ni opprimi, sona beni ê nostri ricchi ca sta espirienza si po’ applicari â morti. Arricurdannu quanta gioia avemu pruvatu duranti l’ìtima "cumunioni" cu ’na pirsuna cara o cu ’na idea astratta idealizzata, ni piaci ni cuntari ca la morti àbbia a essiri propriu ’na faccenna di stu gèniri.
Si assai pirsuni rèscinu a evitari li rapprisintazioni cchiù kitsch e banali, nuddu, nuddu, nuddu, pinsannu â morti, rèsci a sfuggiri â metàfura, dimustrannu accussì di nun stari pinsannu ’n realtà â morti, ma a quarchi cos’àutru. Tìpicu dâ metàfura è di significari ’na cosa pi l’àutra. Si defatti dicu a ’na fimmina "Li labbra toi su’ pètali di rosa", nun spiegu pi nenti chi cosa su’ li sò labbra, ma alludù sulu ô fattu ca chiddi su’ morbidi comu pètali di rosa. Pi furtuna tutti sapemu chi cosa su’ li labbra, pirchì ognunu di nuiautri ha vistu, tuccatu e fòrsi puru vasatu almenu nu paru di labbra. Ma si spiegassimu a n’extraterrestri ’ntilligentissimu ma senza labbra (pi esempiu n’extraterrestri a forma di cacocciula), ca li labbra su’ "pètali di rosa", iddu cridissi di aviri capitu chi su’ li labbra (pirchì, essennu ’na cacocciula, havi quarchi espirienza di ciuri e pètali), ma nuiautri sapemu ca ’n realtà avrìa capitu quarchi cosa di cumplitamenti sbagghiatu. Pinsirìa ca li labbra su’ li pètali. Nenti di cchiù sbagghiatu!
Ô stissu modu, quannu ’na pirsuna pensa â morti comu â "paci eterna", comu a nu "miritatu ripusu", comu a "truvari la propria quieti", evidentimenti fa usu di metàfuri ca nun dìcinu dâ morti cchiù di quantu li pètali di rosa spièganu dî labbra â cacocciula extraterrestri. Sulu pirchì nu cadàviru nun si movi pi nenti, accussì vagamenti assumigghiannu (ma sulu vagamenti) a ’na pirsuna ca si sta arripusannu, pinsamu lècitu si cunvinciri ca la morti SIA nu ripusu eternu. Si ni tinissimu lu cadàviru ’n salottu (o megghiu, ntâ sò càmmara) pi sei misi, e lu vidissimu e l’adurassimu dicumpònniri ’n vermi e accussì si trasfurmari ’n moschi, fòrsi canciassimu la nostra metàfura (e immagini mintali) supra la paci eterna.
’N realtà, quannu quarchidunu mori, nun esisti cchiù. Ma puru chistu nun è currettu. O quarchi cosa esisti o nun esisti. "Nun esistiri cchiù" nun è ’na categuria di esistenza. Nuiautri definemu morta ’na pirsuna dâ quali sintemu sussìstiri tracci di memoria ntâ nostra menti. Si sti tracci nun ci su’ o svanìscinu, chidda pirsuna nun è morta, pi nuiautri. Semplicimenti, idda NUN È. Nun esisti. Nun esisti, nè è mai esistìuta, nè esistirà mai.
Arricordu ca di picciriddu appi, ’n vari occasioni, ’na cuscienza intensissima, muta, senza paroli, di chiddu ca la morti significassi, e si trattava di nu cuncettu ’nesprimibbili e terrificanti. M’è assai difficili (ma nun impussibbili), di ranni, ritruvari la stissa agghiaccianti cuscienza. Tegnu ’n menti troppi metàfuri, supra la morti, ca dannumi l’illusioni di la capiri megghiu ’n realtà m’alluntananu dâ comprinsioni di chiddu ca idda sia. Di picciriddu, evidentimenti, subiva ’n misura minuri lu ’nquinamentu metafòricu, e m’era accussì possibbili avvicinarimi cchiù a l’archetipu dâ morti.
La cchiù parti dî pirsuni maturi o anziani finìscinu di si preoccupari o di suffriri ô pinseru di aviri a muriri, avennunì pi esempiu accittata l’ineluttabbilità. È ’na ussirvazioni ca mi runa sollievu, pirchì putissi succedirimi di addivintari anzianu puru ju. Ma mi runa puru di pinsari. La morti è la morti, a qualsiasi età. Pirchì spaventa ’n media di cchiù di giuvani ca di vecchi? La risposta è ca cû passari di li anni e dî dicenni, li metàfuri ca si sostituìscinu a ’na ’nquietanti comprinsioni di chiddu ca muriri significhi, si furtìzzanu e si radicalizzanu. Summersu di metàfuri, l’agghiaccianti archetipu dâ morti scumpari â vista, pi sempri, fina â morti. L’argumentu prifiritu dâ cchiù parti di li ultraottantenni su’ li últimi nutizii supra lu fronti dâ morti. Parranu tra d’iddi di cu’ sia appena mortu e di cu’ sta pi muriri. Oggi ci semu, dumani cu’ sapi. Tuttu chistu cu gran carma e nurmalità, comu si ’mmeci di jiri a muriri si parrassi di jiri a fari... nu viaggiu.
Ora faciti nu beddu esercizziu. Pruvati a pinsari â morti, e pinsati a chiddu ca pinsati ca la morti sia. È ’na metàfura? Cioè, si tratta di ’na visioni ca nasci dâ vostra espirienza... terrena? Allura è sbagghiata. Defatti nun po’ essiri àutru ca sbagghiata. Si aviràiti eseguitu currettamenti l’esercizziu, avissivu a accuminzari a sentiri già li sò primi effetti. ’Na certa ’nquietudini, fòrsi addirittura ansia, certamenti nun ’na sensazioni di piaciri. Ah, a propòsitu: vi saràiti addunati ca chistu nun è unu di ddi tìpici saggi psiculògici tipo "La vita ntê toi manu" o "Pirchì s’accidiri? Nun lu faciti!" ca vurrìanu a paroli risòlviri tutti li vostri prubblemi. Ccà staju innegabbilmenti circannu di aumintari, a paroli, la quantità dî vostri prubblemi. Tuttavia, pirchì la tutali e definitiva assenza di prubblemi, pi quantu ni sapemu, è tìpica sulu dâ morti, mi pari di nun vi fari nu eccessivu dispettu. Tra l’àutru, dittu tra nuiautri, nun sacciu mancu cu’ siti, ovveru cu’ sia defatti chiddu o chidda a cui mi starrìa rivulgennu. Nun sentu di mi rivòrgiri a quarchidunu ’n particulari. Ma cu’ sia sta ora liggennu sti righi è incontrovertibbilmenti la pirsuna ’n particulari â quali senza dubbiu mi staju rivulgennu. Prima di essiri ditistatu cchiù di quantu mi va beni di l’essiri, mi sentu ’n duviri di suggerìri a cu’ si sintissi danneggiatu dû esercizziu appena pruponutu di mia, l’antídutu ê effetti cullaterali di chiddu ca ju scrivu: Addumati la tilivisioni, vagati nu congruu numuru di minuti tra li canali cû telecomando, po’ taliati, a ultranza, chiddu ca c’è supra lu schermu, fina â scumparsa dî sìntumi. Funziona sempri. Quannu ju stissu riportu danni dâ littura di chiddu ca quarchi vota scrivu, ricorru cu successu a stu ormai anticu antídutu, ’na vera panacea contra li patulugìi dû pinseru.
’N cunclusioni: Qualsiasi metàfura nuiautri s’adotta pi si raffigurari la morti, semu certamenti ’n erruri. Tra tutti li metàfuri immaginabbili, ci nn’è però una ca nu pocu di attinenza oggettiva cû passaggiu dâ esistenza â non esistenza ci l’havi, e si tratta dâ nascita. Immaginannu di percòrriri a l’arretu la nostra vita, idda cessa ô mumentu dâ nascita. Cu’ s’arricorda l’istanti dâ sò nascita? L’istanti dâ nostra morti ni farà prubbabbilmenti lu stissu idènticu effettu dâ nostra nascita, ovveru nuddu. È lògicu pinsari ca doppu morti ni sintiràmu esattamenti comu prima di nàsciri. Comu vi sintìvavu, duranti tutta l’eternità passata di l’origgini dî tempi fina ô mumentu dâ vostra nascita?
Roberto Quaglia
L’òpira "Caro Maurizio Costanzo Show...", sana sana o ’n parti, pò essiri liggiuta, scarcata supra ô computer, stampata e cupiata senza lìmiti, sulu pi usu pirsunali. Tutti li testi e li illustrazioni su’ pruprità di Roberto Quaglia e nun pònnu essiri adupirati sani sani o ’n parti senza autorizzazioni. Lu prugettu gràficu e li cumpunenti gràfichi di sti pàggini su’ pruprità riservata di Roberto Quaglia. L’òpira "Caro Maurizio Costanzo Show...", sana sana o ’n parti, nun pò essiri missa ’n vènnita a nuddu tìtulu senza privia autorizzazioni.
© 1994-2000 Roberto Quaglia.
|